Uneori ma cuprinde un sentiment de vinovatie in ceea ce priveste prietenii mei.In ritmul meu nebun si egoist de viata uit sa ma sun sa intreb ce mai fac, uit sa dau un semn de viata, uit de ei si implicit de mine.Trist, dar adevarat..
Voi, dragii mei , care ma suportati in toate crizele mele existentiale, in toate nebuniile mele si in toate cate imi trec prin cap,sunteti minunati.As vrea sa am mai mult timp sa vorbesc cu voi, sa va ascult mai mult, sa fiu mai mult timp langa voi, sa va iubesc mai mult.Dar precum spunea O.P., in ultima vreme iubim prea putin, muncim prea mult,uram prea des si ne bucuram prea putin...
In ultimii 2 ani, am realizat ca am pastrat legatura cu putini dintre voi, de unii nu mai stiu nimic, iar de altii prea putine.Ma intreb daca e cursul firesc al vietii sa te pierzi intre munca de la birou si cea de acasa, sau sunt pe un drum gresit.Oare v-am pierdut sau m-am pierdut pe drum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu